Puncte de vedere

"Numai relaţia cu o Persoană supremă a Cărei libertate nu poate fi ameninţată îmi asigură pe deplin libertatea”.

 /                                                                                       pr. Prof. Dumitru Stăniloae

În primul rând patimile îngrădesc libertatea. Viaţa creştină a tinerilor nu este îngrădită de libertate decât în anumite limite. Acestea sunt valabile pentru toti oamenii. Toate aceste limite sunt considerate de mulţi absolut normale : sa duca o viaţă plină de desfrâu, să se drogheze,  să consume licori bahice, să fumeze, pentru ei reprezintă expresia libertăţii.

Libertatea reprezintă dispoziţia voinţei noastre de a se putea hotărî ea însăşi, de la sine, atât spre a face sau nu o faptă, căt şi spre a alege o alternativă din mai multe posibile.

Învăţătura creştină cu privire la libertatea voinţei arată că omul a fost creat ca fiinţă liberă, dar dupa căderea în păcat, libertatea voinţei lui, deşi nu s-a distrus, totuşi a slăbit, deoarece firea lui era înclinată mai mult spre rău.

După păcatul strămoşesc, omul nu mai este liber din punct de vedere moral. Are nevoie de redobăndirea harului divin pierdut. Cu ajutorul harului redobândit prin Iisus Hristos, creştinul se poate ridica la o stare morală superioară, în care îşi redobândeşte libertatea pe care omul o avea înainte de păcatul originar.

Omul se poate hotărî în mod conştient şi liber să săvârşească numai binele, adică voinţa lui are capacitatea ca între bine şi rău să aleagă totdeauna binele.

Oamenii care trăiesc în patimi, dacă sunt sinceri cu ei înşişi, la un moment dat vor ajunge la Dumnezeu, pentru că vor fi nevoiţi să recunoască faptul că patimile respective nu i-au împlinit, că libertatea lor a fost una falsă.

Exitsă o legătută între păcat si libertate. Păcatul este o expresie a libertăţii pentru cei care sunt departe de viaţa creştină sau la începutul vieţii creştine. Pentru creştinii cu o viaţă duhovnicească profundă, păcatul nu este o formă de exprimare a libertăţii.

Sfinţii Părinţi sunt de părere că există trei stări : starea robului, starea prietenului şi starea fiului. Suntem în starea robului atunci când ne aflăm la începutul vieţii duhovniceşti, când suntem asaltaţi de patimi. Urmează cea de-a doua stare, a prietenului, atunci când în lupta cu patimile, am sporit. Se trece la starea fiului când creştinii au sporit în rugăciune, devenind astfel, fiii lui Dumnezeu. În acest moment libertatea nu mai are niciun punct comun cu păcatul.

Chiar dacă tinerii caută libertatea acolo unde nu există, Dumnezeu ţine cont de ceea ce este în sufletul omului şi il ridică arătându-i în acest fel, care este adevărata libertate.

Forma cea mai desăvârşită a libertăţii morale este libertatea de a nu mai păcătui, libertatea gloriei sau a măririi, care este identificată cu imposibilitatea de a păcătui. La această stare de desăvârşire morală pe care au dobândit-o mai întâi îngerii, oamenii nu pot ajunge în această viaţă, ci numai în viaţa de dincolo.

Se pune întrebarea dacă adevarul ne va face liberi. Noi vrem să fim liberi fără să cunoastem Adevărul, care este Hristos. Chiar Mantuitorul a spus: " Cunoaşteţi Adevarul şi Adevărul vă va face liberi”. Sfinţii sunt cei mai liberi. Libertatea lor este libertatea de a iubi.

Cea mai mare libertate este să ai puterea de a face ascultare. Rugăciunea şi canonul reprezintă chiar expresia pentru dobândirea libertăţii.

Smerenia se leagă de libertate. Cu cât suntem mai robi ai lui Dumnezeu, cu atât suntem mai liberi. Cu cât suntem mai smeriţi, cu atât îi facem loc lui Dumnezeu să lucreze în viaţa noastră.

Libertatea voinţei este pentru noi de o importanţă fundamentală. Unii au încercat să o lămurească, alţii au considerat-o rezolvată de la sine, în sensul că, expresia libertaţii nu se poate pune la îndoială deoarece, dacă voinţa noastră nu ar fi liberă, morala nu ar mai avea niciun rost, fiindcă ar fi de prisos orice încercare de a îndruma purtarea noastră.

Prin libertate i s-a dat omului  capacitatea de a se forma singur, de a-şi alege singur căile şi de a paşi singur, din propria decizie, spre realizarea din ce în ce mai deplină a binelui, care realizare înseamnă totodată propria desăvârşire şi fericirea supremă.

Suntem dornici de libertate. Suntem învăţaţi să iubim libertatea înca din primii ani ai vieţii. În desenele animate cu leul Simba, copiii învată Hakuna Matata, adică "Traieşte clipa" Adolescenţii sunt vrăjiţi prin tot felul de reclame de ispita libertaţii. Deasupra fiecărui tânar se vede, mare umbra unei statui a Libertăţii.

"La ce ne-ar trebui Biserica? Să ne fie sufocate aspiraţiile, dorinţele, planurile?", se întreabă tinerii. Şi  răspund: Biserica îţi oferă o şansă, te ajută să afli acele planuri, să ai acele aspiraţii pe care nu le vei regreta niciodată.

Libertatea mai implică şi voinţa care ne stimulează la faptă, la fapta bună. Libertatea voinţei- spune Sfântul Ioan Gură de Aur- este fapta care ne conduce. Prezentând acestea putem spune că libertatea se concretizează şi se desăvârşeste în Dumnezeu. Mulţi tineri cred că a fi liber înseamnă să faci ceea ce vrei, indiferent de situaţie.

Auzisem nu de mult o afirmaţie a unui tânăr care spunea că:  noi ar trebui să facem ceea ce vrem că numai aşa putem învăţa, din greşeli. Nu-mi propun să-l contrazic pe acest tânăr, cu siguranţă din greşeli se trag cele mai bune învăţăminte, dar de la a învăţa din greşeli până la a face ceea ce vrei e o cale lungă şi implică responsabilitatea fiecăruia. Nimeni nu te impiedică să faci ceea ce vrei da la sfârşit vei da socoteală pentru faptele comise şi poate că va fi prea târziu.

Să concretizăm libertatea, pe care şi-o doresc unii tineri din zilele noastre şi să luăm câteva exempe de libertate greşit înţeleasă, să zicem problema drogurilor. Orice tânăr este liber să le consume sau nu dar in cazul in care le consumă suportă consecinţele legii, care cu părere de rău trebuie să spunem că se ocupă doar de interzicerea lor si nu de stoparea traficului si a traficanţilor şi prea puţin de reabilitarea toxicomanilor. Pentru câteva clipe de extaz, cum zic unii toxicomani, îţi distrugi atât trupul cât şi sufletul. Iată dar un tip de libertate greşit înţeleasă. Alt exemplu ar fi problema avortului, care din capul locului trebuie să spunem că e foarte des practicat chiar cu susţinerea statului. Libertatea ta, în acest caz există, dar libertatea pe care pretinzi că o ai oare nu subminează libertatea fătului care pe bune vorbind este omorât cu sadism de medicul ginecolog, în urma voinţei tale. Din punctul meu de vedere avortul este cea mai cumplită crimă pe care o poate face o persoană petru că aici avem deaface cu lipsirea de libertate şi de apărare a fătului. Astfel ce cred că-i bine petru o persoană e rău pentru alta. Am prezentat aceste exemple pentru a putea vedea cât mai clar că ceea ce numesc unii tineri a fi libertate, de fapt e distrugere atât a trupului cât şi a sufletului.

Pentru tinerii care vor să descopere adevărata libetrate propunem o alternativă la cele prezentate şi anume cea a Bisericii, a libertăţii desăvârşite unde nimeni nu ţi-o poate submina şi unde certitudinea că esti liber o demonstrează chiar Mântuitorul Hristos, care a murit şi a înviat pentru păcatele noastre dăruindu-ne libertatea libertăţiilor adică ne-a făcut părtaşi vieţii celei veşnice.