Iubirea
şi societatea
Prof. Loredana Preda
Luna februarie este asociată cu ideea de iubire, în special datorită zilei dedicată Sfântului Valentin, sărbătoare pe care am importat-o cu succes şi care a reuşit să ne îndrepte privirile şi spre Dragobetele local, uitat în mare măsură de ţăranii dezrădăcinaţi de construcţia socialismului. Dar cum demersul meu nu-şi propune o analiză a dispariţiei şi reapariţiei acestei sărbători locale, vă propun să ne oprim atenţia asupra uneia dintre cele mai impresionante poveşti de iubire, „Romeo şi Julieta” scrisă de William Shakespeare.
Variaţiuni pe tema aceasta au fost numeroase, motivul dragostei interzise bucurându-se de un real succes în literatură. Nu mă voi opri asupra lor şi nici nu voi analiza literar piesa lui Shakespeare (sunt destui critici literari dornici s-o facă). Aduc în discuţie însă modelul de iubire propus de dramaturgul englez şi voi încerca să analizez anumite decizii/acţiuni ale personajelor trecând cu vederea justificarea literară a comportamentului acestora.
Şi, pentru că omul e o fiinţă socială, nu-i voi extrage pe cei doi îndrăgostiţi din lumea în care trăiesc. Contextul nu le este deloc favorabil, având în vedere atât rivalitatea dintre cele două familii, Capulet şi Montague, cât şi modul pragmatic de realizare a căsătoriei în epoca respectivă pentru o anumită categorie socială, căsătorie văzută mai degrabă ca un contract între două familii decât dorinţa a doi oameni care se iubesc de a fi împreună.
Principalul obstacol pe care cei doi trebuie să-l depăşească nu este, aşa cum pare, rivalitatea celor două familii, cât mai ales propria imaturitate. Să nu uităm totuşi că cei doi protagonişti sunt foarte tineri, iar la acea vârstă eşti mult mai înclinat spre gesturi radicale, decât spre negociere şi compromis, în urma cărora se pot găsi soluţii raţionale de rezolvare a conflictelor.
La începutul piesei Romeo se încadrează în tipologia tânărului care se joacă de-a iubirea, aventurile sale galante fiind binecunoscute. Întâlnirea cu Julieta îi revelează adevărata iubire, dar asta nu înseamnă că este pregătit pentru căsătorie.
Balul de la familia Capulet marchează începutul maturizării celor doi tineri. Iubirea le dă aripi să se răzvrătească împotriva propriilor familii, conştienţi fiind că nu le va fi acceptată căsătoria nici de familia Montague, nici de familia Capulet. De aceea hotărăsc ca realizarea acesteia să fie secretă. Cei doi tineri au luat în considerare doar motivaţia religioasă a căsătoriei, aceea de a nu păcătui în faţa lui Dumnezeu în momentul consumării relaţiei. Căsătoria secretă este însă o eroare din punct de vedere social, deoarece aceasta presupune integrarea în comunitate, traiul alături de fiinţa iubită după nişte reguli a căror valabilitate a fost confirmată în timp.
Maturizarea lui Romeo nu este deplină în urma căsătoriei, deoarece acesta nu-şi asumă complet responsabilităţile unui „cap de familie”. Forţat să părăsească Verona după moartea lui Tybalt, Romeo nu este în stare să găsească o modalitate de a-şi lua soţia cu el, şi o părăseşte pe Julieta după prima noapte petrecută împreună.
Julieta pare de la începutul piesei mai matură. Educaţia primită îi permite să-şi consume iubirea doar într-un cadru legal, de aceea ea este cea care propune căsătoria. Nici ea nu este suficient de matură pentru a-şi asuma consecinţele propriilor fapte. Este revoltată de perspectiva bigamiei – atunci când părinţii îi impun căsătoria cu Paris, dar nu le dezvăluie acestora adevăratul motiv al refuzului ei. Constatăm însă că Julieta este speriată mai mult de pierderea statutului social – tatăl o ameninţase că o dezmoşteneşte dacă nu-i îndeplineşte cererea de a se căsători cu Paris – decât de păcatul bigamiei. Rebeliunea ei împotriva părinţilor e parţială, şi nu totală, deoarece ea caută căi ocolite de a rezolva problema, căi ce se dovedesc în cele din urmă fatale.
Sfârşitul tragic al celor doi îndrăgostiţi este motivat, din punctul meu de vedre, din raţiuni estetice, de aceea nu voi insista asupra lui. Vă pot împărtăşi însă faptul că pentru mine Romeo şi Julieta nu reprezintă un model de iubire, deoarece niciunul nu reuşeşte să ducă nebunia acestei iubirii până la capăt. Au plătit, din păcate, preţul suprem pentru anumite ezitări şi ne-au sensibilizat prin destinul lor crud.