Puncte de vedere

CRONICĂ DE FILM

My precious…

                                                       „ Şi pe toate să le adune un inel altul nime

                                                     Şi să le ferece pe toate, astfel să le stăpânească,

  Unde-s Umbrele, în Ţinutul Mordor, în întunecime.”

     Un inel este găsit de Bilbo Baggis, un hobbit care nu îi bănuieşte originile şi care îl va lăsa moştenire nepotului său, Frodo. Avertizat de vrăjitorul Gandalf, Frodo începe o călătorie care nu se va termina atât de curând pe cât îşi doreşte. Frodo nu pleacă singur în călătorie. El este dat în grija lui Sam, prietenul său din copilărie, de către Gandalf...

     Vă pare cunoscut? Parcă am mai citit asta! Sau am văzut filmul!? Sau nu era aşa!?Parcă personajele purtau alte nume! Se numeau... Prâslea, Harap-Alb, Spânul, calul năzdrăvan, bătrâna vrăjitoare, fata împăratului Roşu sau Verde, tatăl lui Harap-Alb sau al lui Făt-Frumos. Şi, culme, era vorba tot despre o călătorie, o iniţiere pentru a îndrepta  o situaţie, pentru a salva o lume, lumea în care eroul trăieşte.

    Oricum s-ar numi aceste personaje, ele se încadrează în aceeaşi schemă, anume aceea a basmului.

    Dacă nu v-aţi dat încă seama e vorba de romanul lui John Ronald Reuel Tolkien, „Stăpânul inelelor”. Marele avantaj al acestui roman a fost faptul că a fost ecranizat, e adevărat că la aproape  50 de ani de la publicarea celor trei volume:” Frăţia Inelului”, „ Cele două Turnuri” şi „ Întoarcerea Regelui”. Cel care şi-a asumat riscurile unui proiect de asemenea amploare a fost (aproape) necunoscutul regizor neo-zeelandez Peter Jackson (Heavenly Creatures, Braindead). Filmată în totalitate în ţara sa natală, cu actori mai puţin cunoscuţi publicului larg şi cu un buget impresionant, trilogia a devenit foarte repede un fenomen, câştigând 17 premii Oscar şi mii de fani.

      Numite dupa cele trei volume ale operei, filmele ne introduc în lumea magică a Pământului de Mijloc, acolo unde Sauron, seniorul întunericului, mai are nevoie doar de inelul unic pentru a readuce umbra peste ţinuturile oamenilor. Unul dintre marile atuuri ale ecranizării este acela că reuşeşte să surprindă precis senzaţia de adâncime istorică, de trecut, mitic,la care se raportează personajele. Singurul mod de a salva Pământul de Mijloc este distrugerea inelului, pentru că cei nouă camarazi : Harap-Alb, Flămânzilă, Gerilă, Păsări-Lăţi-Lungilă…. Vai, mă scuzaţi, am vrut să spun : Frodo, Sam, Aragorn, Legolas, Gimli, Gandalf…,adică hobbiţi, elfi, pitici şi oameni, alături de vrăjitor, vor înfrunta forţele lui Sauron, Sauron fiind un fel de Spân de o mie de ori mai rău.

       E, până la urmă, «  the same old story »( aceeaşi poveste veche) a luptei dintre bine şi rău. Şi sunt implicate şi spiritele naturii, adică enţii, care-l ajută pe Harap-Alb, vai, iar am greşit, am vrut să spun Frodo. Apar şi zmei, adică troli, şi păsări venite de pe lumea cealaltă, nazguli, care încearcă să-l oprească pe Frodo să distrugă forţele întunericului. Frodo e supus diverselor probe, iar cea supremă, cu sine însuşi, dezvăluie rolul celui care i-a stat mereu în umbră, Sam.

      Trebuie să recunoaştem că acţiunea se complică, pentru că schema basmului se multiplică.

            „Frăţia inelului” este filmul din serie care se concentrează mai mult pe conturarea personajelor şi a locurilor şi mai puţin pe scene de acţiune spectaculoase, aşa cum fac „Cele două Turnuri” şi „Întoarcerea Regelui”. Acestea două îşi împart deja firul narativ, urmărind membrii frăţiei în aventurile lor: Frodo şi Sam vor începe călătoria spre Mordor călăuziţi de Gollum către Mount doom ;Aragorn, Legolas şi Gimli îl vor urma pe Gandalf în încercarea de a găsi aliaţi în bătălia care abia începe. Regele Theoden din Rohan şi Faramir, căpitanul din Gondor sunt doi dintre aceştia, încercând să ţină piept forţelor lui Sauron, mult mai numeroase.

            Bătălia de la Helms Deep (una dintre cele mai bine realizate cinematografic scene de luptă ale trilogiei) reuşeşte să respingă primul atac asupra forţelor oamenilor, dar bătălia pentru pământul de mijloc abia începe.

            Departe de a fi o continuare în adevaratul sens al cuvântului, „Cele două Turnuri” este, mai degrabă, partea de mijloc a unei cărţi, pregătind acţiunea pentru întoarcerea regelui.       

            Ultima parte si cea mai alertă ca acţiune, „Întoarcerea Regelui”, se remarcă mai ales prin amploarea şi complexitatea scenelor de luptă (cele de la Câmpiile Pelennor şi Minas Tirith) şi a efectelor speciale, lăsând în umbră conturarea personajelor...

           În concluzie, vizionaţi povestea, pentru că a avut norocul să fie ecranizată.

           MERITĂ!

                                                           Profesor Cristina Popa

                                                            Şcoala „George Enescu” Năvodari