Puncte de vedere

CRONICĂ DE FILM                          PROF. CRISTINA POPA

                          ŞCOALA „George Enescu” NĂVODARI

Profesorul de română şi poezia de stradă

          Prin filmul Filantropica, regizorul Nae Caranfil oferă publicului imaginea unei operaţii pe viu a societăţii româneşti actuale. Secţionarea lumii în care trăim e făcută cu un bisturiu fin care taie în punctele purulente sau necrozate, cum ar fi condiţia intelectualului şi specularea sentimentelor umane.

          Protagonistul filmului este un intelectual (profesor de română şi scriitor debutant) care ajunge în postura de escroc ce îşi pune întregul talent în slujba obţinerii banilor prin trezirea sentimentului milei în inimile celor cu cont substanţial în bancă. De la înălţimea poziţiei lor în ierarhia mercantilă, aceştia privesc cu milă şi dispreţ la cei ce le sunt inferiori ca putere financiară. Din când în când îşi pot permite să fie generoşi mai ales că gestul le gâdilă orgoliul de a se simţi superiori faţă de cei ce se laudă că deţin superioritatea spirituală.

          Mila e un mijloc de manipulare. Dacă însă manipularea este  întărită şi de televiziune, care se bucură de credibilitate, atunci sucesul este asigurat. Filantropica dărâmă mitul televiziunii arătând că uneori adevărul este folosit ca minciună cu scopul de a amorţi conştiinţele.

Individului i se inoculează stereotipii de gândire, ajunge să fie modelat şi să se exprime într-un anume fel, fie printr-un discurs agresiv, fie printr-unul cu vădită tentă sexuală (precum în reclama la pastă de dinţi).

          Meseria de intelectual nu mai este la modă pentru că nu aduce profit. Societatea s-a transformat într-o societate de binefacere. Binefacerea a devenit o afacere, un mod de a câştiga bani şi putere prin cuvânt. Cuvântul subjugă şi uniformizează conştiinţele pentru că oamenilor li se spune ceea ce vor să audă.

Filmul, care conţine o mare doză de ironie, e, în final, o atitudine a intelectualului: dezvăluirea mecanismelor manipulării şi trezirea conştiinţelor. E un îndemn la autodefinire.

Replica din final „V-am luat banii!”, adresată spectatorului, este un triumf al intelectualului, al regizorului şi scenaristului care au reuşit să adune lumea şi să se facă ascultaţi.